Vanzatoare in Cluj program doar 3-4 zile pe saptamana

Ești o persoană harnică, cu experiență în comerț și îți cauți un loc de muncă în Cluj cu program doar de 3-4 zile pe săptămână și 4-3 zile complet libere săptămânal?

Venitul lunar pentru acest post este între 3,700 lei și 4,300 lei NET (pe card). Dacă este în regulă pentru tine, citește mai departe.

Căutăm colege și colegi pentru posturi de lucrător comercial, cu atribuții și de casier, în magazinele German Market din Cluj și Florești, unde vindem produse de îngrijire personală, cosmetice, produse de curățenie, detergenți, articole menaj, dulciuri și cafea import Europa de Vest.

Avem magazine în aproape toate cartierele din Cluj-Napoca: Mănăștur, Zorilor, Gheorgheni, Centru (Piața Mihai Viteazul) și Mărăști.

În prezent angajăm pentru magazinele German Market din zonele:

  • Centru (Piața Mihai Viteazul)
  • Mănăștur (BIG Express Center)
  • Florești* (locație nouă, urmează să se deschidă în decembrie 2026 pe str. Cetății, lângă Atelierul de Pizza)

* Dacă dorești să lucrezi la magazinul din Florești, te poți angaja încă de acum și vei lucra temporar la magazinul din BIG Mănăștur până la deschiderea oficială a magazinului din Florești.

Ca regulă generală, indiferent de magazinul în care dorești să lucrezi, în calitate de angajat nou vei lucra, în primele două luni de la semnarea contractului de muncă, la magazinul din BIG Mănăștur, pentru perioada de instruire și probă. Această etapă face parte din perioada de angajare, iar toate orele lucrate sunt plătite conform contractului de muncă. Pe durata acesteia vei desfășura activitatea în condiții normale de muncă, conform atribuțiilor postului, cu programul de lucru și responsabilitățile unui angajat al magazinului. După finalizarea perioadei de instruire și probă, conform înțelegerii stabilite la momentul angajării, vei fi transferat(ă) la magazinul dorit sau vei putea rămâne la magazinul din BIG Mănăștur, dacă aceasta este opțiunea ta, cu condiția să fii harnic(ă) și să te descurci bine atât la casă, cât și la aprovizionarea și aranjarea mărfii pe rafturi.

Cerințe obligatorii pentru angajare:

Pentru acest post căutăm o persoană care are cel puțin 10 ani vechime cumulată în muncă, indiferent de domeniu sau angajator, și minimum 2 ani de experiență într-un post similar din comerț sau într-un rol care presupune muncă fizică și interacțiune directă cu clienții.

Pentru a aplica la acest post este necesar ca în ultimii 3 ani să ai cel puțin 2 ani lucrați legal și să fii pregătit(ă) să faci atât muncă de casier cât și muncă fizică de lucrător comercial în magazin. Dacă îndeplinești aceste condiții și ești harnic(ă) și cinstit(ă) noi te primim cu brațele deschise în echipa German Market. Te vom învăța tot ce trebuie să știi și să faci și îți promitem că te vom trata frumos și corect, așa cum și noi ne dorim să fim tratați!

Chiar dacă ai mai aplicat în trecut la unul dintre posturile noastre, fie că ai fost la interviu sau nu, dacă acum ești interesat(ă) de acest post te rugăm să aplici din nou deoarece aplicațiile vechi nu pot fi luate în considerare atunci când un nou post devine disponibil.

Pentru a aplica la acest post, indiferent de magazinul unde dorești să lucrezi, este necesar să locuiești efectiv în municipiul Cluj-Napoca sau într-o localitate din imediata apropiere a orașului, deservită de o linie metropolitană de autobuz CTP, și să ai posibilitatea reală de a ajunge de acasă în centrul municipiului Cluj-Napoca în maximum 60 de minute cu transportul public CTP, inclusiv în weekend, sau în maximum 30 de minute cu autoturismul personal (dacă îl conduci tu).

Responsabilități și atribuții:

Principalele tale activități ca lucrător comercial cu atribuții și de casier la German Market vor consta în încasarea produselor de la clienți cu ajutorul unui sistem de vânzare performant și ușor de folosit (POS cu touchscreen) precum și aprovizionarea cu marfă a rafturilor din magazinul în care lucrezi.

Activitățile tale obișnuite vor mai include: servirea amabilă și orientată către client, oferirea de informații despre produse și sfaturi de achiziții clienților, recepția, depozitarea și manipularea produselor, supravegherea clienților, verificarea termenelor de valabilitate, lipirea etichetelor de traduceri pe produse, organizarea documentelor interne și asigurarea curățeniei la locul tău de muncă.

Program de lucru și zile libere:

În funcție de unde avem post liber și dorești și tu să lucrezi, programul de muncă la magazinele German Market din Cluj și Florești este următorul:

La magazinul situat în cartierul Gheorgheni: se lucrează singur(ă) pe magazin iar programul de lucru este fix, de Luni până Vineri inclusiv, între orele 9 - 18. Toate weekendurile sunt libere.

La magazinele situate în zonele: Piata Mărăști, Piața Mihai Viteazul, Zorilor, Expo Transilvania (str. Dâmboviței): se lucrează singur(ă) pe tură iar programul de lucru este în ture, astfel: într-o săptămână lucrezi în tură de 4 zile (Luni și Marți de la 8 la 19, Vineri de la 8 la 19 și Sâmbătă de la 8 la 13) iar în următoarea săptămână lucrezi în tură de 2 zile (Miercuri și Joi de la 8 la 19). Restul zilelor sunt libere complet.

La magazinul din Big Mănăștur: programul este tot în ture, dar se lucrează într-o săptămână în tura de 4 zile (Luni și Marți de la 9 la 21, Sâmbătă de la 9 la 18 și Duminică de la 9 la 16) și în a doua săptămână în tură de 3 zile (Miercuri, Joi și Vineri de la 9 la 21).

La magazinul din Florești: se lucrează singur(ă) pe tură iar programul de lucru este în ture, astfel: într-o săptămână lucrezi în tură de 4 zile (Luni și Marți de la 8 la 20, Vineri de la 8 la 20 și Sâmbătă de la 8 la 16) iar în următoarea săptămână lucrezi în tură de 2 zile (Miercuri și Joi de la 8 la 20). Restul zilelor sunt libere complet.

La magazinele din Florești, Piața Mărăști, Piața Mihai Viteazul, Zorilor și Expo, unde programul obișnuit de ture nu asigură suficiente ore de lucru pentru ca în fiecare lună să se ajungă la o medie de 40 de ore lucrate săptămânal de fiecare angajat, este necesară efectuarea unor ture suplimentare în săptămânile în care, conform programului obișnuit, se lucrează doar 2 zile, astfel încât la fiecare final de lună să ai o medie de 40 ore lucrate săptămânal.

Salariul complet se acordă pentru o medie de 40 de ore lucrate pe săptămână, aceasta fiind considerată norma completă de muncă. Orele necesare pentru completarea normei pot fi efectuate la același magazin sau la oricare alte magazine din rețeaua noastră, ținând cont de turele disponibile și de programul celorlalți colegi.

Programul de sărbători la toate magazinele e la fel: de Paștele ortodox = duminică în prima zi de Paște și luni a doua zi de Paște, de Crăciun = 25 și 26 decembrie și de Revelion = 1 și 2 ianuarie NU se lucrează deloc în cadrul firmei, toate magazinele și depozitele firmei sunt închise. În restul sărbătorilor / zilelor libere legale (6-7 ianuarie, 24 ianuarie, Vinerea Mare înainte de Paștele ortodox, 1 mai, Rusalii, 1 iunie, 15 august, 30 noiembrie, 1 decembrie, 24 decembrie ajunul Crăciunului (program mai scurt), 31 decembrie ajunul Anului Nou(program mai scurt) se lucrează conform programului obișnuit (dar se plătește dublu), magazinele noastre fiind deschise.

Ce ne dorim de la tine?

  • Orientare către client și o ținută profesională ireproșabilă;
  • Studii finalizate (minim 10 clase, cu sau fără diplomă), deoarece programul de muncă nu este potrivit pentru elevi sau studenți;
  • Amabilitate, spirit de echipă, responsabilitate și disciplină;
  • Să nu fumezi în timpul programului de muncă;
  • Să știi la perfecție tabla înmulțirii și a împărțirii și să poți face calcule matematice simple în minte (adunări, scăderi, înmulțiri, împărțiri);
  • Nivel cel puțin mediu de atenție și gândire logică;
  • Nivel fluent / nativ de înțelegere, vorbire și scriere în limba română;

Beneficii salariale și extra-salariale:

Câștigul lunar pentru un program complet de muncă (în medie 40 ore lucrătoare pe săptămână) este între 3,700 lei și 4,300 lei NET, în funcție de situația ta personală și e compus din:

a) Venitul salarial fix (6,300 lei brut):

  • varianta A (plata doar pe card bancar): oferim venit 3,700 lei NET lunar achitat în întregime pe card bancar BT. Pentru această variantă NU oferim în plus și tichete de masă.

sau 

  • varianta B (plata pe card bancar + tichete de masă): oferim venit 3,900 lei NET lunar achitat astfel: 3,000 lei net pe card bancar BT + 900 lei net pe card de tichete de masă BT.

Diferența dintre cele două variante este dată exclusiv de impozitarea diferită: tichetele de masă sunt taxate mai puțin decât aceeași sumă acordată ca salariu în bani.

Poți alege oricare dintre cele două variante, în funcție de preferința ta. Indiferent de varianta aleasă, întregul venit este evidențiat în documentele de salarizare, raportat autorităților fiscale, iar taxele și contribuțiile sunt calculate și achitate conform regimului fiscal aplicabil fiecărei componente a venitului. 

b) Beneficiile extra salariale:

+ până la 150 lei net lunar (neimpozabil) decontare transport în comun sau combustibil pentru mașină proprie;

+ 300 lei net anual (neimpozabil) cadou de Paște + Crăciun pentru tine ca angajat (câte 150 lei pentru fiecare sărbătoare);

+ 150 lei net anual (neimpozabil) cadou de 8 Martie (doar pentru femei);

+ 20% discount la toate produsele din magazinele German Market care nu sunt deja la reducere;

c) Pentru colegii care au copii minori:

+ 450 lei net anual (neimpozabil) cadou de Paște + 1 Iunie + Crăciun (câte 150 lei per sărbătoare) pentru copiii tăi (indiferent că sunt la școală sau nu). Dacă ai mai mulți copii primești o singură sumă pentru fiecare sărbătoare, nu pentru fiecare copil în parte;

+ 200 lei net lunar (neimpozabil) bursă privată dacă copilul tău este la școală. Dacă ai mai mulți copii la școala primești o singură bursa privată, pentru cel mai mic dintre ei, nu pentru fiecare în parte. Această sumă nu are legătura cu alocația școlară sau cu orice alta sumă primită pentru tine sau pentru copil de la Stat sau din altă parte ți nici nu influentează daca mai primești altă bursă (de merit, socială, sportivă etc).

Condiții de acordare a câștigului:

Beneficiile extra salariale se acordă angajatului pentru fiecare lună lucrată, începând cu prima lună după terminarea perioadei de probă (30 de zile lucrătoare). Excepție fac cadourile de sărbători care se acordă periodic.

Este important să înțelegi câteva aspecte ce țin de acest loc de muncă:

Venitul salarial îți este garantat în plată atâta timp cât nu lipsești de la muncă. Asta înseamnă că pentru o lună completă de muncă (în medie 40 de ore lucrătoare săptămânal), dacă îți respecți programul de muncă primești un câștig de 3,700 lei net sau 3,900 lei net, în funcție de varianta de încasare aleasă.

În plus față de acest venit garantat mai ai câteva beneficii extra salariale detaliate mai sus care îți pot crește venitul până la 4,300 lei net lunar, în funcție de situația ta personală și condițiile menționate mai sus.

În caz că lipsești de la muncă și nu lucrezi tură completă (în medie 40 de ore lucrătoare săptămânal) venitul tău în mod normal va fi mai mic, în funcție de câte ore / zile ai lipsit de la muncă. În caz că ai nevoie de câteva ore sau 1-2 zile libere pentru a-ți rezolva unele probleme personale dar vei recupera orele lipsă atunci salariul tău nu va fi mai mic, cu condiția să-ți recuperezi orele / zilele lipsă.

Pe lângă venitul salarial periodic poți sau nu să primești diferite bonusuri și cadouri (explicate detaliat mai sus). Aceste bonusuri negarantate se acordă separat față de salariu, tot pe card, unele se pot acorda în funcție de performanțele tale și altele depind și de performanțele firmei și de mersul economiei.

Prin urmare, în ceea ce ține de salariu, noi îți garantăm că lună de lună, dacă nu lipsești de la muncă, primești cel puțin 3,700 lei venit salarial net și asta este suma pe care ar trebui să-ți bazezi decizia de angajare.

Restul bonusurilor, beneficiilor și cadourilor care pot ajunge până la 4,300 lei net, în funcție de situația ta personală, și pe care putem sau nu să le acordăm periodic, sunt câștiguri EXTRA, nu sunt fixe și nu ar trebui să te bazezi pe ele, sunt bani pe care îi poți primi sau nu, câștigarea lor depinde atât de tine cât și de echipa / punctul de lucru unde lucrezi și de mersul economiei. Mai bine să nu te bazezi pe beneficiile extra și să te bucuri de ele atunci când le primești decât să te bazezi pe aceste beneficii și să te superi dacă nu le primești sau primești mai puțin decât te-ai fi așteptat din motive ce țin sau nu țin de tine.

Pentru început contractul de muncă se încheie pe perioadă determinată de 7 luni și perioadă de probă și acomodare 30 de zile lucrătoare. În perioada de probă ești angajat cu drepturi depline și ești plătit cu salariu dar fără beneficiile extra salariale. După încheierea perioadei de probă vei începe să primești și beneficiile extra salariale. Din punct de vedere contractual singura diferență e că în perioada de probă îți poți da demisia sau firma îți poate închide contractul fără preaviz. După terminarea perioadei de probă există un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare în caz de demisie sau concediere. După ce ai acumulat 7 luni vechime neîntreruptă în firmă contractul se incheie pe perioada nedeterminată dacă atât tu cât și firma angajatoare sunteți de acord să continuați colaborarea.

Locul tău este în echipa German Market dacă:

  • Apreciezi contactul direct cu clienţii și ești oricând pregătit(ă) să-i întâmpini cu zâmbetul pe buze;
  • Vrei să faci parte dintr-o echipă tânără dar profesionistă, unde primează respectul reciproc și bunul simț;
  • Dorești un loc de muncă stabil;

Câteva dintre avantajele pe care le vei avea în cadrul echipei German Market:

  • Folosești echipamente și tehnologii moderne de lucru;
  • Ai acces la proceduri scrise de lucru, pentru a învăța cum să-ți faci munca cât mai corect;
  • Descoperi o mulțime de produse noi care nu există pe piața din România;
  • Vei face parte dintr-o echipă mică dar unită, în care predomină colegialitatea, bunul simț și ajutorul reciproc;
  • Îți exersezi abilitățile de interacțiune cu clienții;
  • Șefii nu îți stau toată ziua pe cap, ai spațiu și libertate în a-ți face munca așa cum trebuie, conform procedurilor;

Important de citit și luat în considerare înainte de a ne contacta:

  • Programul de lucru prezentat mai sus este fix, nu se poate schimba;
  • Angajăm doar persoane care dețin carte de identitate aflată în termenul de valabilitate, au drept de muncă în România neîngrădit legal în nici un fel, știu să scrie, să citească și să vorbească corect în limba română, sunt serioase, prezentabile, au o ținută decentă și cei 7 ani de acasă, putând să se comporte și să vorbească tot timpul frumos cu oricine, indiferent de situație;
  • Plata salariului și a tichetelor de masă se face doar pe card bancar BT, o dată pe lună (la nevoie / în caz de urgență putem acorda avansuri);
  • Este necesar să știi și să poți utiliza un computer, o imprimantă, un scaner, un smartphone, să ai o adresă de email activă și un cont personal de WhatsApp, să fii o persoană descurcăreață și să ai capacitatea de a învăța rapid și ”din mers” cum să lucrezi în sistemul nostru;
  • Venitul salarial prezentat mai sus este fix, nu se negociază pentru acest post, dar plata lui este garantată de firma noastră iar plata se face în conformitate cu norma legală și numărul orelor lucrate. Orice alte venituri extra (bonusuri, prime, cadouri, etc) sunt opționale și se pot acorda periodic, nu ar trebui să te bazezi strict pe ele în luarea deciziei de angajare ci să le consideri mai degrabă a fi o surpriză atunci când le primești. Încercăm anual să creștem / actualizăm salariile la un nivel acceptabil de majoritatea echipei, pentru fiecare post, în funcție de evoluția firmei și economiei, nivelul cheltuielilor, media salariilor de la concurența locală pentru același post, ținând cont de atribuțiile / responsabilitățile postului și de programul, volumul și condițiile de muncă;
  • Deoarece o parte din activitatea ta va fi aprovizionarea rafturilor din magazin cu marfă, este necesar să fii apt(ă) din toate punctele de vedere să ridici, să muți, etc. cutii de produse cu greutate medie între 10 kg și 20 kg;

Despre compania German Market:

Suntem o companie 100% antreprenorială, creată acum mai bine de 11 ani și condusă cu dăruire de o familie de tineri ardeleni care au muncit în Vest. Importăm direct produse din Europa de Vest și oferim clienților o mulțime de produse cosmetice, de îngrijire personală, detergenți, produse de curățenie, articole menaj, dulciuri și cafea de calitate bună la prețuri avantajoase!

Indiferent ce ai auzit sau crezi că știi despre German Market ca și firmă, angajator, echipă, muncă, produse, etc. îți recomandăm ca înainte de a-ți forma o părere sau de a decide să te alături echipei noastre, să vizitezi 1-2 (sau câte vrei tu) dintre magazinele German Market care sunt mai apropiate de tine, să discuți ca de la om la om cu colegii noștri din magazine. Dacă vrei să lucrezi la depozit, atunci când vii la interviu, dacă consideri că îți poate fi de folosit în decizia ta de angajare, poți discuta la fel de sincer și deschis și cu colegii din depozit.

Încearcă să discuți cu colegii care au vechime în firmă, ei sunt cei mai în măsură să-ți povestească în mod sincer și real, din propria experiență, cum e munca, activitatea, beneficiile salariale și extra salariale, cum sunt șefii, cât de serioasă e firma și alte informații care să te ajute să-ți faci o părere reală despre noi ca firmă / angajator / oameni / echipă.

Hai alături de noi în echipa German Market și împreună vom aduce în casele românilor produse de calitate la prețuri avantajoase!

Cum poți aplica pentru acest post:

Dacă ai citit în întregime tot textul de mai sus și consideri că te încadrezi în cerințele postului și ești de acord cu condițiile de angajare, trimite mesaj scris pe WhatsApp la numărul 0774.060.841.

ATENȚIE: nu putem răspunde sau lua în considerare cererile de angajare sau CV-uri transmise prin Olx, email, Facebook, SMS,  etc. sau cele depuse fizic la magazine. Mulțumim pentru înțelegere.

Te informăm că aplicația ta este tratată cu confidențialitate. SC German Market SRL prelucrează datele tale cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul 679/2016 (GDPR) și legislația națională în vigoare. Datele tale cu caracter personal la care dobândim acces în acest mod, vor fi utilizate exclusiv pentru scopul evaluării candidaturii tale și, după caz, al comunicărilor cu tine pe această temă. Transmiterea către SC German Market SRL a aplicării tale la prezentul anunț de recrutare se consideră ca și consimțământ din partea ta privind prelucrarea datelor tale, conform regulamentului nostru privind Prelucrarea datelor cu caracter personal pe care îl găsești aici.

Înapoi la blog